Primăria Municipiului Dej prin Muzeul Municipal Dej se alătură instituțiilor care astăzi, 24 iunie, sărbătoresc Ziua Universală a Iei.
Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene. Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești.
În cadrul Muzeului Municipal Dej poate fi vizitată colecția etnografică care include și minunate piese de port femeiesc dar și bărbătesc. De asemenea sunt expuse două panouri pictate cu porturi populare, panouri destinate unor fotografii amuzante pentru vizitatori, dar și pentru a sărbători spiritul tradițional al acestei sărbători.
Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine”, fiind preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări.