The Motans revine cu o nouă piesă care se numește ”Cel din Oglindă” cu videoclip oficial, o piesă manifest despre viața artistului și modul în care alege să trăiască fiecare zi.
”Cel din Oglindă” a fost compusă de Denis Roabeș (The Motans) iar de productie si partea muzicala s-au ocupat Sebastian Barac, Alexandru Cotoi si Marcel Botezan.
Videoclipul a fost regizat de Bogdan Păun, filmat de Alexandru Mureșan de la NGM Creative cu care artistul colaborează de fiecare dată, producție video Loops Production.
“Cel din Oglindă” e prima piesă din EP-ul „Dark Side of the Cookie” care va fi lansat treptat în paralel cu cel de-al treilea album „Great Expectations”. E o piesă despre cel pe care l-am văzut în fiecare dimineață în oglindă pe parcursul a 31 de ani. E despre unele gânduri care m-au ajutat în viață, despre aspirații și visuri, reușite și dezamăgiri, prejudecățile celor din jur și dragostea celor dragi, despre drumul pe care l-am ales, despre prieteni, principii și curajul de a merge înainte și, nu în ultimul rând, despre rădăcinile pe care le am și cu care mă mândresc.”, a declarat The Motans.
The Motans a lansat anul acesta cel de-al doilea album din cariera sa care se numește ”My Rhythm & Soul” și include 12 piese compuse de artist și produse de Alex Cotoi, Viky Red, Marcel Botezan & Sebastian Barac, Vlad Lucan, Vladimir Coman, Achi Petre.
The Motans (Denis Roabeș) este un artist foarte cunoscut în peisajul muzical românesc. Melodiile sale sunt captivante și pline de semnificație, iar live-urile trezesc emoții puternice în rândul fanilor. The Motans reușește să surprindă publicul cu fiecare lansare, dezvoltând o relație cu adevărat profundă cu acesta.
The Motans scrie și compune pentru mulți alți artiști precum INNA, Antonia, Alina Eremia, Irina Rimes și Mark Stam. În 2019, The Motans a susținut un concert sold-out pentru prima dată la Arene Romane în fața a 5.000 de fani. Artistul a avut întotdeauna darul muzicii, iar melodiile sale au ajuns mereu pe primele locuri în topurile muzicale românești.
Printre cele mai îndrăgite piese ale artistului, se numără: „Poem” feat. Irina Rimes cu aproape 45 de milioane de vizualizări, „Înainte să ne fi născut” cu peste 20 milioane de vizualizări, „Jackpot” cu peste 24 de milioane, „Versus” cu peste 27 de milioane de vizualizări.