În a doua zi de Rusalii (sărbătoarea Sfintei Treimi), luni, 5 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfânta Treime” din Dej, cu prilejul hramului.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „Duhul Sfânt se odihnește în inima smerită”. De asemenea, ierarhul a mai spus că în ziua de azi suntem mai preocupați de starea celorlalți decât de propria noastră stare, ceea ce ne arată că Duhul Sfânt este departe de noi, iar judecata aproapelui este modul cel mai rapid prin care Duhul Sfânt pleacă de la noi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, dirijat de Doina Costin. La chinonic, interpreta de muzică populară Ioana Breda Morar si preoteasa Cosmina Leucă au cântat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Nicolae Muntean a mulțumit ierarhului pentru prezență și, în semn de prețuire și recunoștință, i-a dăruit o icoană cu Sfânta Cuvioasă Elisabeta.
Mai multe detalii aici https://shorturl.at/dxCJX
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului