Gestul lui Răzvan merită toată aprecierea noastră! Haideți să-l facem cunoscut! Astăzi, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, trăiește datorită acestui OM!
Ieri seară, Răzvan se îndrepta spre casă, tocmai ce terminase de făcut cumpărăturile, când a observat un bărbat căzut la pământ. Se afla în stare de inconștiență, pe partea carosabilă, în apropierea unui sens giratoriu din municipiul Pitești. Era seară și ploua abundent. Instinctiv, a oprit mașina și a alergat spre el. Știa că în astfel de situații fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte.
Nu avea la el echipament specializat, dar asta nu l-a împiedicat să valorifice la maxim toate cunoștințele pe care le-a dobândit în urma parcurgerilor sesiunilor de pregătire pentru acordarea măsurilor de prim ajutor.
Fără să stea pe gânduri, Răzvan a așezat victima în poziția laterală de siguranță, i-a efectuat manevrele specifice și i-a eliberat căile respiratorii.-Trăiește! Trăiește! Are cineva o pătură? Trebuie să-i mențin temperatura caldă a corpului până ajunge ambulanța. Ajutați-mă, vă rog! a strigat Răzvan către câțiva șoferi strânși deja în jurul bărbatului.-Am eu! Aduc imediat din mașină! i-a răspuns unul dintre ei.
După ce l-a acoperit și s-a asigurat că bărbatul poate respira în continuare, a sunat la 112 pentru a solicita ajutor medical. Așa l-au găsit colegii lui pompieri, care au ajuns la fața locului în doar câteva minute.-Ce bine că ai intervenit rapid! Dacă nu ai fi oprit la timp, cine știe dacă ar mai fi trăit! Te felicităm pentru gestul făcut! Ai salvat o viață! i-au spus cei de pe ambulanță.
Datorită intervenției lui Răzvan, bărbatul se află acum în afara oricărui pericol.
Știți ce ne-a spus? Că oricare dintre colegii lui ar fi făcut la fel în această situație. Iar noi știm că este adevărat!
El este Răzvan, în vârstă de doar 29 de ani, un tânăr polițist din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională al IPJ Argeș.
Felicitări îți spunem și noi! Prin gestul tău și prin cele ale celorlalți colegi polițiști, care au intervenit în cazuri similare și nu numai, demonstrați tuturor că această meserie presupune, în primul rând, dragoste pentru SEMENI!