Se continuă și azi și zilele următoare, lucrările de turnare a covorului asfaltic și alte intervenții la carosabil pe porțiunile cuprinse între sensul giratoriu de la intersecția străzilor 1 Mai și Mărășești și sensurile giratorii de la intersecția străzilor 1 Mai- George Coșbuc, Mircea cel Bătrân – Regina Maria( zona Policlinica CFR), Regina Maria – Avram Iancu.
Pentru derularea în condiții optime și de siguranță a lucrărilor, circulația se va desfășura pe un sens și va fi dirijată.
Conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze în zonele intervențiilor, iar pentru evitarea aglomerațiilor în trafic se recomandă să aleagă străzile adiacente acestora.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe parcursul lucrărilor și vom face tot ce este posibil astfel încât lucrările să fie finalizate în timp cât mai scurt și în funcție de condițiile meteorologice.
Lucrările se realizează în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă „Modernizarea coridorului integrat de mobilitate urbană, reprezentat de strada Unirii, strada Dobrogeanu Gherea, strada Ecaterina Teodoroiu, strada Regina Maria, Strada Mircea cel Bătrân, strada Mărășești (între Mircea cel Bătrân și str. Gh. Șincai), strada Gheorghe Șincai, strada 1 Mai (între strada G. Coșbuc și strada I.P. Reteganul), strada Crângului”.