În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 2 iulie 2023, zi în care este prăznuit și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Ștefan Vodă” de la Vad, județul Cluj, cu prilejul hramului. În această zi s-au împlinit 519 ani de la trecerea Sfântului Ștefan cel Mare la Domnul și 31 de ani de când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
Cu această ocazie, la Altarul de vară al mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Nevoia de rânduială”. Ierarhul a vorbit și despre virtuțile Sfântului Ștefan cel Mare, care a pus rânduială în viața sa și a fost un vrednic ostaș al lui Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.
La finalul slujbei, părintele stareț Nicodim Pop a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților militare și civile, precum și a numeroși credincioși, printre care s-a aflat și academicianul Marius Porumb.
Mai multe detalii aici https://shorturl.at/fjxBD
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului