Primăria Municipiului Dej anunţă că începând de astăzi, 21 aprilie, demarează procesul de distribuire a pachetelor cu ajutoare constând în produse alimentare, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate( POAD).
Produsele vor fi distribuite în următoarea perioadă către categoriile de persoane defavorizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 223/2014, astfel:
1. membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
Pachetele se eliberează beneficiarilor, pe baza documentului de identitate şi pot fi ridicate de la depozitul situat la subsolul Pieței Agroalimentare din zona centrală, zilnic de luni până vineri, între orele 09:00-12:00.